Vedem mâine. Azi nu e mâine.

Am fost cu treabă pe lângă Dacia și-am apucat să văd magnolia de la intrarea în Ioanid. Mă duc puțin pe la spital și apoi acasă.

magnolie parcul ioanid

Am găsit o jumătate de avocado în frigider. O luăm, scobim partea consistentă din coajă cu o lingură, adăugăm sare și piper, amestecăm cu niște ceapă roșie tocată și punem pasta pe câteva crochete de pâine. Cu avocado nu prea poți da greș. Mai avem vin? Mai e puțin. Hai să-l punem în pahare și să facem brainstorming. Ne spunem asta, dar îl bem și nu stoarcem neuronii de idei, ci adormim fără nicio grijă. Ne trezim și descoperim că motanul e printre noi. Dăm drumul la Netflix, să mai vedem un episod din Dexter. Oscar se pune pe măsuța LCD-ului, cât să nu mai vezi 70% din subtitrarea care oricum e tot în engleză. Hai să citim ceva. Oana citește ceva de Joe Dispenza, eu mai arunc un ochi peste Originals, de Adam Grant. Ambele sunt cărți de dezvoltare personală și ne-ntrebăm până unde ne vom lungi cu dezvoltarea asta.

Vedem mâine. Azi nu e mâine.Am dat o fugă până la Mega și-am luat câteva plante suculente și-o pungă de pământ. Aveam un bol transparent din Ikea și mi-am zis să mă relaxez puțin, făcând un landscaping. Pun pământ în bol și am o senzație plăcută când trec cu mâinile prin el. Scot plantele din minighivecele lor și le acomodez în bolul întins și puțin înalt. Arunc iar pământ și tasez cât să ancorez bine rădăcinile. Când un deget îți intră în pământul proaspăt, simți că trăiești de mână cu fericirea. Ce lipsește? Hai să punem figurinele de la Mega printre plante, să punem și sticla cu nisip în mijloc, și două stele de anason. Și hop, parcă am creat o poveste.

Oscar se uită la Lună pe geam. Noi ne uităm la Lună indirect, admirându-l pe el. Apoi mă uit și eu pe geam și-mi dau seama cum ratăm de multe ori lucruri importante pe care le considerăm mărunte.

Hai să ne plimbăm. Trage ceva pe tine mai gros, că pare frig. O luăm pe o stradă, dincolo de Aviatorilor. Pe jos e piatră cubică. Ne uităm la vile și ne minunăm de frumusețea unora. Trecem prin spatele hotelului Triumf și strada pare ruptă dintr-o stațiune de munte. Facem stânga, ieșim în Kiseleff, ne ducem în Mega și luăm, printre altele, pepene galben cu coaja crăpată. La întoarcere, în fața blocului îl găsim pe motanul galben cu alb, pe care l-am botezat Eustache (se citește iustaș, are rădăcini franțuze, inventăm noi) mâncând bobițe pe care i le pune vecina noastră într-o caserolă. Oana urcă repede și-i aduce un plic de mâncărică de somon în aspic. Eustache se linge pe botic.

Mă întreabă ce înseamnă cuvântul „decrepit” și-l caut pe dexonline, că nu-l mai știu. Facem apoi glume pe seama decrepitudinii mele. I-am tăiat o jumătate de pepene galben și m-am uitat la ea cum mănâncă. Ne mai uităm la Netflix? Da, dacă putem deschide aplicația pe TV, că Oscar a blocat senzorul pentru telecomandă. Îl chemăm în pat și pornim Dexter. Motanul se retrage pe fotoliul lui.

 

Ce o să mâncăm mâine? Nu știu. Vedem mâine. Azi nu e mâine. Bine. Eu o să adorm curând. Hai să nu punem alarma. Pot să mă culc pe pieptul tău? Chiar te rog.

 

V.

Posted by Vasi Rădulescu

Citesc, trăiesc, iubesc, dezîmbolnăvesc. Și-ntre ele scriu. Descoperă cărțile recomandate de mine pe ReadPal