Io aș vrea să mor cu țigara în gură

Nu sunt fumător. În copilărie, când aveam meșteri prin curte, mă mai trimiteau să le cumpăr țigări de la magazinul din colțul străzii și veneam cu câteva pachete de Carpați fără filtru. Apoi, tot ei mă puneau să le mai aprind câte o țigaretă și o făceam cu stil, direct de la aragaz, având grijă să nu trag fumul în mine.

Am crescut într-o familie în care se fuma „civilizat”. Tata era mare fumător dar o făcea afară, în curte. Niciodată aproape de copii, niciodată la masă, niciodată în casă. Fratele meu mai mare a devenit fumător înrăit în liceu. Dintre Rădulești, doar ei fumau și cumva îmi părea rău că n-am o familie „curată”. De peste 10 ani, ambii s-au lăsat. Mare lucru.

Am trăit în cercuri în care se fuma și, culmea, nu mi-a dat niciodată prin cap să încerc. Mic fiind, mă fascina Nea Tică, Dumnezeu să-l ierte, cum se punea în fund la gura sobei și fuma acolo. Vedeam jarul din vârful țigaretei și jarul roșu din sobă; observam degetele îngălbenite și strâmbate ale acestui om care fuma și-și povestea viața în fața unei sobe.

Mai târziu, Nea Nelu era meșterul la care apelam pentru orice prin curte. Fuma și bea de rupea. Avea povești fabuloase și ne plăcea cumva să-l ascultăm. Nelu a murit din cauza unor boli date de combinația celor două vicii, desigur și cancer. A intrat în sicriu fără picioare, pentru că i le tăiaseră medicii înainte. “Io aș vrea să mor cu țigara în gură” ne-a spus într-o seară de primăvară.

La facultate, prin anul trei, mă uitam cu admirație la profesorul Bruckner, cum trăgea din tot felul de țigarete puse în filtre din lemn. Avea și pipă și, dacă intrai în cabinet și-l prindeai cu pipa aprinsă, mirosul acela ți se părea chiar plăcut. Era o iluzie, o mască aproape metafizică pusă peste efectele devastatoare. Profesorul e sănătos tun, e o enciclopedie și o mare valoare a medicinei românești și sper să rămână la fel de sănătos până la 150 de ani. Dar e o excepție, nu o regulă că fumatul nu te poate afecta.

În ultimele luni, am aprins niște țigarete și n-am putut să trag fumul în mine. Am vrut să văd „ce pierd”. N-am pierdut nimic.

Mă sună tata acum două săptămâni: „îl știi pe vecinul X, 50 de ani, a murit azi, avea cancer pulmonar”. Mi-l amintesc pe vecinul X mereu cu țigareta în gură. Am făcut o retrospectivă și m-am speriat de cum au dispărut cei pe care îi știam mari fumători.

Ideea e asta: fumatul îți face praf vasele de sânge, dar înainte de asta îți face praf plămânii și-ți duce sus de tot riscul de a dezvolta cam oricare dintre bolile principale. Mor zeci de mii de oameni în fiecare clipă din cauza fumatului. Dacă ai acest viciu deja, nu e niciodată prea târziu să renunți la el. Sau poți continua, ajungând apoi cu infarct miocardic, accident vascular cerebral, cancer pulmonar, cancer gastric, cancer în sfera ORL, arteriopatie obliterantă și multe altele. Le poți face chiar pe toate, nu numai una dintre ele.

Ca medic, am spus că mi-ar plăcea să existe prevenție eficientă și nu m-ar deranja să nu mai am pacienți de tratat, ci doar de instruit pe ici și pe colo. La noi, această prevenție nu prea există și cadrul legal e subțirel, tinzând să devină practic inexistent. Societatea Română de Cardiologie, plus cea de Pneumologie și altele câteva s-au luptat pentru susținerea unei legi antifumat în spațiul public. Ce s-a adoptat inițial nu a ținut mult și iată că acum, cu mari șanse, se încearcă practic diluarea legii, pierzând tot ce avea ea mai bun. Asta o fac decidenții noștri dragi, cei pe care îi înjurăm și pe care îi tot punem sus.

Fumatul înseamnă moarte. Depinde în special de tine să te ții departe de el sau să renunți, pentru tine și pentru cei dragi. Depinde și de oficiali cum reușesc să-i protejeze pe nefumători, să-i țină conștienți pe cei mici și pe adolescenți, să promoveze chiar masiv lăsatul de fumat.

Fumatul este o prostie, un act de sinucidere lentă. Dacă vrei să rămâi fără picioare și să cazi răpus de cancer, ca meșterul Nelu din copilăria mea, continuă. Viața ta e în special în mâinile tale.

 

V.