Cine stă mai mult de trei ani fără să iubească, ei bine, nu-și merită inima.

1
13135
unicornul
poză de Mollett, John W. (John William) via Flickr CC
unicornul
poză de Mollett, John W. (John William) via Flickr CC

Am adormit cam un ceas și jumătate. Ce să mai, ploaie multă și oboseală, hai să-mi hodinesc puțin oscioarele, ba hai să închid și pleoapele, atât mi-a fost. Îmi apare în vis, nu vreo pacientă cum se întâmplă de obicei, ci o pădure. Frumoasă, mai mult lungă decât lată, prinsă între un munte pe o parte și alt munte pe altă parte, ca să nu fiu plat zicând între doi munți. La capătul ei văd o ceață cum se ridică. Zbor într-acolo. Apare un curcubeu. La baza lui, zăresc un căluț alb, dintr-aceia de a avut creatorul material imaginativ în plus și le-a creat un corn în frunte. Mă parchez lângă căluț și declanșez o vorbuliță.


– Mă doare inima.
– Tu n-ai inimă, îmi zice. Mă uit spre piept și observ un gol.
– La naiba. Atunci ce mă doare?
– Te doare lipsa ei.
– Ce pot să fac?
– Poți să trăiești bine-mersi și-așa. Sau poți să mă rogi frumos să îți dau una.
– Ai mai multe?
– Oho. Tu de ce crezi că am cornul ăsta în frunte?
– Chiar nu am idee. Poate îmi explici.
– Eu sunt unicorn, ființă iubită de toată lumea. Puțini știu însă rostul meu…
– Hai, spune mai multe. M-ai făcut curios.
– Știu, știu. Uite care e treaba. Am cornul ăsta cu o misiune. Cine stă mai mult de trei ani fără să iubească, ei bine, nu-și merită inima. Atunci eu îi iau urma, îl prind în poziția cea mai bună și-l înțep în piept, scoțându-i-o.
– Poziția cea mai bună?
– Da. E relativ ușor. Omul se apropie calm de mine, îmi atinge cornul, coama, se minunează și nici nu realizează cum îmi pun arma ascuțită în dreptul inimii.
– Cine te lasă să faci asta?
– Chiar mintea celui ce nu iubește.
– La ce bun, mă rog?
– Ca o conștientizare, să zicem așa. Omul își vede golul rămas și-ncearcă a-l umple cu altceva. De cele mai multe ori cu lucruri materiale. Și devine tot mai nefericit. Nu-și mai găsește niciun sens. Atunci, tot mintea lui mă cheamă iar.
– Așa, și? Ce se petrece mai departe?
– Îi ofer altă inimă.
– Începe omul să trăiască altfel?
– Oarecum. Începe să renunțe la nimicuri și să trăiască într-un ritm simplu. Tum ta ta tum ta ta. Ritmul perfect al inimii. Totul în jur devine iubire. Omul nu mai e limitat la eul său ci curge prin toate elementele din jurul lui. Numai iubire.
– Frumos mai sună. Pot să-mi aleg și eu acum o inimă nouă?
– Chiar te rog.
– Uite, o vreau pe cea de acolo, chiar de sub curcubeu.
– A ta e. Mergi sănătos, totul va fi bine.

 

– A ales-o fix pe cea veche a lui, nu-i așa? întrebă o vulpe cu părul vâlvoi, pesemne mâna dreaptă a unicornului.
– Bineînțeles. Toți fac așa, e scris în mintea lor.
– Va fi fericit? spuse roșcata.
– Mereu a fost, numai că s-a luat cu alte gânduri inutile, răspunse unicornul.

 

V.

Cititorii blogului pot lua carțile Dragă inimă și Culorile uitării, scrise de dr. Vasi Rădulescu, la un preț special! CLICK aici pentru a profita!

Vrei să-mi oferi o cafea? O poți face pe Patreon, unde te vei bucura și de articole exclusive.

sustine⇒

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here