Școala românească e un dezastru

4
415
Aceste probleme care ne doare. Sau cum am spus că școala românească e o prostie.
poză din Deseronto Archives via Flickr CC
Aceste probleme care ne doare. Sau cum am spus că școala românească e o prostie.
poză din Deseronto Archives via Flickr CC

Suntem cu toții niște proști. Suntem proști pentru că am considerat gimnaziul, liceul și facultatea niște etape tari doar pentru că în ele am fost tineri, plini de energie și de multe ori îndrăgostiți. Școala, în sine, a fost un dezastru.

Intrai la ore și trebuia să suporți cele mai dubioase materii. Să înveți părerile altora despre un text, o sută de mii de declinări în latină, zece rugăciuni, cincizeci de poezii scrise de niște poeți absconși, toate predate de multe ori de profesori plini de complexe, în atmosfere închise, ca de închisoare.

Unde e latina făcută când iei un citat șmecher de pe net și nici nu pui sursa, de parcă l-ai construit tu? Unde sunt versurile tocite? Unde sunt comentariile cvasinule ale unor nulități? Și ai ajuns om și toți ți-au spus că trebuie să fii recunoscător școlii românești. Ai trecut de teze și examene dând la grămadă un frigider, un pliculeț, o excursie. Ai trecut și de BAC la fel; când s-au schimbat regulile, ai început să nu mai treci. Ai terminat o facultate dubioasă care te-a scos expert în management și vrei să manageriezi o companie. La 23 de ani. Dar ajungi la Mec.

Am fost primul mereu din clasa I-a până în a XII-a. M-au iubit puțini și m-au urât mulți pentru asta. Eram angajați în concurențe prostești. Apoi am ajuns la Medicină și n-am mai fost primul. Obosisem și eram dezamăgit de tot ce se întâmplă. Am întâlnit și profesori minunați, dar erau sărmanii izolați prin mulțimi delăsătoare. În liceu, doamna profesor Ceapă mi-a dat cu catalogul în cap. Apoi mi-a zis: “băi tâmpitule, tu o să ajungi mare cu scrisul, ai chestia asta în tine, nu mă interesează că vrei să faci și medicina, foarte bine, dar să nu care cumva să te oprești vreodată din scris.” Mulțumesc, doamnă! Despre asta e vorba.

Școala românească e un dezastru. Profesorul trebuie să vină la copil și să-i spună asta din prima zi: “hei, vreau să te ajut să te descoperi”. Nu cai verzi pe pereți. Școala trebuie să configureze oameni și să-i învețe ce e curajul, dragostea, pasiunea, încrederea în sine, lucrurile pozitive, munca pentru atingerea succesului. Trebuie să scoată din ei la suprafață ce e mai bun, prin dialog deschis, interacțiuni și nu competiții stupide, creații și nu reproduceri, păreri proprii și nu părerile altora. Profesorul să-i spună elevului: “nici nu știi ce minune stă în tine, dar eu și toți ceilalți asta vom face aici, o vom descoperi și tu o vei cultiva apoi în cele mai frumoase moduri.”

Sigur că sunt probleme uriașe, cu personalul, cu salariile, cu metodele, cu tot. Dar haideți să acceptăm că școala românească e o prostie. Și s-o schimbăm, pentru binele copiilor noștri. Altfel, aceste școli vor da drumul pe bandă rulantă la inadaptați, frustrați, depresivi, viitori corupți. Și e păcat de țara asta.

 

V.

Am ales o soluție de prețuire reciprocă în care vreau să cred: o mână de oameni care donează câțiva euro pe lună, deschis, și mă ajută să continui totul, doar dacă cineva consideră că munca mea merită să fie răsplătită. Fără reclame care ocupă 3/4 din pagină sau advertoriale. Totul ad-free, doar textul și cititorul. Oricine poate citi toate textele; le puteam ascunde pe unele, oferindu-le contracost. Nu procedez așa. Nimeni nu e obligat să mă susțină, o face doar dacă simte asta. Nu e formă de monetizare, e act de normalitate. Reprezintă o modalitate a voastră de a-mi arăta că putem face lucruri împreună.

❤ Devino Susținător Vasi Rădulescu

SHARE
Citesc, trăiesc, iubesc, dezîmbolnăvesc. Și-ntre ele scriu.

4 COMMENTS

  1. Eh, si aici am o opinie. Scoala reflecta populatia. Oamenii traiesc in micile lor enclave, printre cei deopotriva cu ei. Cel mai greu lucru e sa faci poporul asta sa se desprinda de vechi. Sa fie interesat de bunastarea generala. Am fost profesor intr-o facultate prestigioasa pe meleagurile astea si cand mi-a ajuns mi-am dat demisia. Am lasat in anul proiectului de diploma o generatie pe care o iubisem de la inceput si nu m-am indurat sa nu ii ajut la final. Dupa intaniri vreme de cateva saptamani si multa dragoste a venit momentul prezentarii finale. Si nici un telefon. Am sunat eu mai tarziu. Si am aflat ca luasera note minunate, atat de mari ca uimirea nu lasase loc de aducere aminte. Copii frumosi si destepti cu care am in continuare legaturi si la care tin, dar total nealterati in fiinta lor adevarata de influentele exterioare. Problemele astea nu vin doar de la profesori (prea putini buni si devotati carierei lor) cum nu vin cele din sistemul sanitar de la medici. Vin de acasa, din ideologia poporului. Din generatiile de parinti care s-au dus acasa sastisiti ca merg la serviciu, fara sa impartaseasca copiilor lor frumosul la care muncesc in fiecare zi, sau pe care il vad in ceilalti oameni. Am avut si profesori geniali in vremurile scolii dar cel mai bun profesor mi-a fost mama, care mi-a deschis mintea si sufletul. Fara ea nu as fi apreciat ce primeam si nu as fi stiut sa compensez ce nu am primit. Asta daca nu punem la socoteala genetica.

  2. Ce mare adevăr, va redau o discuție a mea ( mama de copil dislexic) si un cadru didactic de la un liceu din București( nu dau nume si înțelegeți asta- nu doresc sa-i fac rău copilului- este încă elev acolo.
    Eu: – De ce trebuie sa fiu recunoscătoare școlii, ce a facut școala pentru copilul meu?
    Dna- Trebuie sa multumiți pentru faptul ca a fost primit in școala noastră si nu la o școala specială. Si pentru a gasi profesorul care sa vadă ” scanteia” din capul copilului d-voastră, acel profesor trebuie plătit cu bani grei. Sa știți ca am o prietena cu copilul dislexic si a găsit soluția, a plecat in străinătate.

    Acesta este un mic fragment dintr-o discuție. Menționez ca dislexia este foarte puțin cunoscuta in scoli. Nu exista metodologii de lucru pentru ei( am înțeles ca acum se lucrează la metodologie) dar acești copii sunt pierduți daca nu sunt susținuți. Ei sunt foarte inteligenți, au un alt fel de a vedea lucrurile. Sunt sătulă de jigniri din partea colegilor, de priviri de genul” vai săraca”…etc. Copilul meu are stima de sine foarte scăzută. Eu sunt singura persoana care o ajuta. Avem si profesor se sprijin dar 1 ora pe săptămana este ” frecție”. Acum intra in clasa a VIII-a, in ce parte o luam? Asta e întrebarea care ma macină. Daca ar avea voie sa înregistreze ora sau daca ar avea voie sa folosească un calculator sau …..sau cum exista in toată lumea asta măsuri dispensatorii si compensatorii pentru dislexici, alta ar fi situația.
    Sunt mulțumită ca am ajuns la stadiul in care a început sa citească foarte mult. ( in clasa a ll -a nu știa nici sa-si scrie nici numele) E foarte greu dar nu îmi dau seama de ce atâta nepăsare? Copilul meu nu este bolnav, este dislexic. Dislexia nu se ia – atunci de ce colegii refuza sa stea cu ea in banca? Nu cumva pornește si de acasă acest comportament? Sunt foarte multe de spus, îmi cer scuze daca am deranjat dar mi-a plăcut mult articolului si nu m-am putut abține.

  3. Asa cum bine a remarcat Miruna, traim in enclave. Eu am rupt eclava mea si am venit in contact cuu strainataturi si produse ale scolii straine. Am studiat in strainanate cu profesori direct si online. Urmez cursuri online organizate de facultati de renume, o fac din placerea de a studia si a sti si a intelege.

    Concluzia mea este ca scoala romaneasca e un dezastru de peste 50 de ani pentru ca e rupta de evolutia pietei. Un timp comunismul a tinut totul inchis dar asta nu inseamna ca si elevii de atunci erau extraordinari: astazi 40% din romani sunt analfabeti functional, 95% complet analfabeti (si tineri si in varsta).
    Lumea e din ce in ce mai dinamica asa ca un copil e musai de pregatit dinamic si sa se adapteze, sa stie sa citeasca un studiu, un grafic, o statistica, sa inteleaga concluziile lui Ioanniddis si chimica organica etc. si nu sa recite comentarii si formule ca uite, desi am luat 10 la admitere cu mate nu am folosit niciodata derivate la piata iar caligrafia si acum imi da cosmaruri.
    Am devenit om nu datorita scolii ci in pofida scolii, din pacate sunt colega ce s-a sinucis pt frica si stresul de la scoala nu mai e nicio sansa. Sa mai adug aminte de tineri internati in spital cu depresii severe in timpul facultatii …

    Ca parinte de copil de clasa a3a recomand studiu impreuna de limbi straine: 5-15min de jaoca asa zilnic aduce copilul si parintele la un anumit nivel pe care nu l-a putut construi liceul in mine.
    Joaca de-a chimia mi-a redeschis placerea pt chimie (si eram buna!!! ) – sunt cursuri ep tema asta unde in 2-3 ore pe sapt. timp de 6 sapt. am reinvatat ce nu am inteles in 2 ani de chimie organica la liceu (cu 10 la teze). Educatia fiannciara, educatia civica, educatie ecologica sunt iar niste lucruri esentiale ce le studiem impreuna.
    Nu am pretentia al copil sa stie ceva, ci il incurajez sa intrebe si sa studieze singur, sa lucreze in echipa etc.

    • eroare de cifra: doar 5% in Romania sunt complet analfabeti, sunt sate intregi ce nu au mers la scoala niciodata pt ca nu au nici certificat de nastere si sistemul e atat de rigid incat primesc cnp abia cand ajung la puscarie.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here