Proba de 100 de metri carduri

În ultimele zile, tot ce înseamnă procesare bilete de internare, rețete, internări sau externări este blocat. Dacă întrebi care este problema, ți se răspunde unanim: “nu merge sistemul”. Ceea ce este profund fals, pentru că sistemul a mers de minune în aproape trei decenii. Vorbim de sistemul îmbârligat voit, construit pe contracte dubioase între firme deținute de personaje care recent inventează metafore înălțătoare de tipul “cucuvelei mov”, aceleași personaje care s-au tot învârtit prin funcții babane și au asigurat un lucru măreț: trimiterea accelerată spre groapă.

Sistemul a mers mereu, momentan este în standby grație unei mâini de oameni care ni se par extratereștri, având toate șansele să meargă strălucit iar din decembrie. Am tot spus-o, sănătatea la noi este peticită și se rupe imediat în alt loc. Are niște craci jegoși și prin rupturi ies la lumină răni, bube, pansamente vechi. Nu din vina lui Vlad Voiculescu, ce a făcut el într-un timp atât de scurt e demn de laudă (amintesc alinierea plății gărzilor, controlul dezinfectanților, raportarea rapidă a lipsei de medicamente, proiectul cu transparența achizițiilor din spitale, proiectul cu transparența sponsorizărilor primite de medici, toate extrem de importante și un mare pas spre normalitate) și nu sunt tipul care să arunce ușor cu complimente. Vina e tot a sistemului șmecher din spate, care acum așteaptă, se regrupează, scrâșnește din dinți și acumulează furie, abia așteptând să-și reia funcțiile magice.

Cardul de sănătate a apărut, chipurile, ca o formă de control și limitare a risipei din sănătate. Idee foarte bună în aparență. Câteva companii s-au ocupat de implementare, altă companie a primit sarcina mentenanței, desigur totul pe multe milioane de euro. Să nu ne mai surprindă sumele mari, vorbind de un proiect de asemenea calibru, e normal să se plătească mult, dar e la fel de normal ca lucrurile să meargă brici sau să se repare în timp rapid atunci când se strică. La noi nu e așa, pare iarăși că trăim ca un trib de papuași, nimeni nu poate corecta o eroare, trec zilele, frustrarea se acumulează la toate nivelurile. Cer scuze tribului de papuași, cred că la multe capitole, mai ales cel numit omenie, ne întrec.

Imaginați-vă un om bolnav care vine la medic. Așteaptă să fie internat și o echipă formată din medic primar/specialist, medic rezident unde e cazul, asistentă, infirmieră să se ocupe de el, să-l facă bine sau să-i amelioreze simptomele. Procesul de internare ar trebui să fie un fleac, dar brusc cadrul se schimbă, în fața pacientului apare o pistă de 100 de metri, din loc în loc cu obstacole, nu garduri ci carduri. Vine cineva și dă startul, pacienții încep alergarea, gâfâie, se vaietă de toate articulațiile și organele, ajung la primul card și dau cu capul în el, fără ca măcar să poată ridica un picior ca să-l sară. Un fleac, nu a trecut niciunul.

 

Uite cum cardul ăla blestemat chiar reduce costurile! Nu se mai internează nimeni, nada rețeta, nema procedura. Trimiți omul acasă și, din reflex, îi mai și spui “sănătate!”

 

Îmi doresc sincer să fim lăsați să ne facem treaba pentru care ne-am pregătit atâta amar de vreme, să tratăm oamenii. Avem obstacole cu duiumul în toată activitatea noastră. Pacienții au deja numeroase greutăți, nu e cazul să apară alte probleme care le augmentează frustrarea, lipsa de încredere, chiar boala.

 

V.

Posted by Vasi Rădulescu

Citesc, trăiesc, iubesc, dezîmbolnăvesc. Și-ntre ele scriu. Descoperă cărțile recomandate de mine pe ReadPal