Pianina și infinitul

 

auzi?
da.
auzi bine?
da.
ai văzut ceva dubios prin living?
păi parcă mă întrebai de auz.
era un preambul. știi ce-am făcut azi, când tu ai fost la școală?
ai dormit pe diagonala patului.
pe lângă asta.
ai dormit pe lângă pat?
pe lângă asta.
ai mai scris la roman?
nu. am lucrat la altceva. hai să îți arăt. dar să ții ochii închiși.
hai.

 

S-a ridicat și nici n-a stat să-i verifice pleoapele. A trecut în fața ei și a luat-o de mâini, punând pas după pas pe holul lung. Livingul era scăldat în lumina soarelui la apus și obiectele își proiectau umbre mari peste tot. Lângă canapea, își făcuse loc pianina. Acea pianină care a stat mult timp sub degete pricepute și-apoi, din păcate, doar sub niște degete de praf.

 

deschide-i.
gata. ce văd? e chiar pianina bunicii?
chiar ea. am curățat-o toată ziua.
nu-mi vine să cred.
era păcat să rămână acolo, la două sute de kilometri depărtare.
cum ai adus-o?
m-a ajutat cineva, nu asta contează.
funcționează?
perfect. e un model Steinway & Sons destul de bun, am uns mecanismele, am scos praful, am ajustat fiecare coardă.
cât de frumoasă e.
are 88 de clape.
atâția ani avea și Ana când…
da. când și-a dat ultima notă.
ce bine că ai adus-o!
ia loc puțin pe canapea.
iau.

 

El s-a pus ușor pe taburet, ridicând capacul ce protejează clapele din fildeș. Nu mai cântase la pian de câțiva ani și avea emoții. Avea emoții mai ales pentru că Ana, bunica ei, le cânta Chopin seara, când ajungeau rupți de oboseală în casa de la țară. O făcea sfidând vârsta, ca o barieră peste timp. Cufundată pe canapea, ea s-a predat total clipei. L-a auzit cum produce fiecare notă, fiecare suită dătătoare de fiori, reproducând o bucată din Chopin, acea bucată auzită iar și iar în timpuri mai vechi, preferata ei. Sub muzica de pian a simțit cât de mult îl iubește.

 

gata. îmi tremură degetele.
nu mi-ai spus niciodată că știi să cânți! de ce?
e bine ca unele lucruri să le dezvăluim la timpul potrivit. nu pe toate repede, se pierde magia.
ai cântat minunat! mă uimești.
e o pianină deosebită. știai că are 88 de clape dar muzica ce poate fi cântată e practic infinită?
așa e?
da. chiar dublu infinită.
de ce dublu?
uite. fiecare 8 întors devine simbol al infinitului. 88 e dublu infinit.
dar nu există așa ceva.
putem spune de la minus la plus infinit.
așa mai merge. știi ce ai făcut aducând pianina aici?
am greșit cumva?
nici pomeneală. mi-ai adus în minte că Ana se întinde de la minus la plus infinit, adică n-a plecat nicăieri. prin note, prin clapele astea ca substitut de ani, prin fiecare poveste, prin fiecare amintire, ea e aici cu noi. nu pierdem de fapt pe nimeni.
ce bine.
îmi mai cânți puțin?
sigur. doar că am emoții.
e ok dacă mai greșești.
e ok. încerc ceva de Tiersen. acum întinde-te și închide ochii.

 

Ea s-a întins, dar după câteva secunde s-a ridicat și a ajuns domol în spatele lui. I-a cuprins gâtul cu brațele și i-a sărutat tâmpla stângă. Exact ce voia el să se întâmple, încă de la prima apăsare de clape. Ce bine.

 

V.

Posted by Vasi Rădulescu

Citesc, trăiesc, iubesc, dezîmbolnăvesc. Și-ntre ele scriu. Descoperă cărțile recomandate de mine pe ReadPal