O iubire de carton

Deschid geamul și inspir aerul rece. Îl țin câteva secunde, îl eliberez, repet procedura, mă așez pe fotoliul scăldat în soare. Dincolo de balcon, se desfășoară o poveste. Ea are părul strâns, cam o jumătate de veac, o voce gravă. El e mic de înălțime, pare cu câțiva ani mai tânăr. Fiecare are câte o scară de bloc în îngrijire.

– ai terminat?
– mai am cartoanele astea. uite, patru cutii de pizza, cine naiba mănâncă atâta pizza?
– dacă aș avea bani, aș lua și eu. e bună. aș lua în fiecare zi.
– mai bine o ciorbă cu legume, cu carne, cu tăiței. asta-i mâncare adevărată.
– ai făcut ciorbă?
– nu, ziceam doar.
– azi ce mâncăm?
– stai să termin cu cutiile și văd apoi.
– vrei să ți le fac eu?
– tu ai terminat la tine?
– oho. sunt treaz de la cinci. am strâns tot, am spălat și pe jos.
– bine. fă-le tu pe astea. mă doare spatele să mă tot aplec după ele.

 

Liniște. Ea cred că a plecat. El rupe niște cutii și pune bucățile de carton, una peste alta. Eu stau cu fața sub soare. Revine vocea gravă.
– le-ai și terminat?

 

– normal. ce te-ai face tu fără mine?
– dar tu ce te-ai face fără mine?
– nu știu. nu m-am gândit.
– ia, ți-am adus cafea.

 

Când eu scriu finalul, ei sunt rezemați lângă blocul de vis-a-vis. E miercuri, e liniște, e dimineață. „Ce te-ai face fără mine?” îmi reapare în minte și las telefonul pentru a pregăti a cană mare de cafea. Poate că fiecare s-ar descurca, dar mai frumos este „nu știu. nici măcar nu m-am gândit.”

 

V.

 

*scrisă miercuri dimineață, pe 5 octombrrrrrie

Posted by Vasi Rădulescu

Citesc, trăiesc, iubesc, dezîmbolnăvesc. Și-ntre ele scriu. Descoperă cărțile recomandate de mine pe ReadPal