Motanul Emi și fericirea

Motanul Emi și fericirea sus

motanul Emi există. aici, înainte să mănânce o lalea.

 

am venit să iau pisica.
după șase ani?
da. e pisica mea.
noi n-am mai schimbat niciun cuvânt de atunci.
știu. sunt jos. îmi deschizi?
nu-ți deschid deloc.
arunc-o pe geam atunci și încerc să o prind.
ești nebun.
bineînțeles că sunt. o arunci?
Emi are rău de înălțime.
atunci lasă-mă să urc. deschide.
e cheia în același loc. de-asta am zis că eu nu am de ce să-ți deschid. hai.

 

El a ridicat ghiveciul mare, a luat cheia, a introdus-o în butuc și ușa s-a predat imediat. A trecut prin holul întunecat, până la scara spiralată. Cumva, o parte din creierul lui a tresărit, umplându-l de amintiri ce păreau atât de vii că aproape le putea atinge. A intrat la ea, într-un amestec dulce de prezent și trecut. Mirosea a vanilie.

 

e cam la fel ca atunci.
asta e de bine sau de rău?
nu contează. îmi dai pisica?
de ce tocmai acum?
nu știu. așa mi-a venit.
vrei ceai?
cireșe cu vanilie?
preferatul tău.
nu mai e preferatul meu. nu vreau. unde e șmecherul?
pe canapeaua albastră.
aha. unde mă trimiteai să dorm când ne certam din nimicuri.
ce proști eram.
eram, să știi. și cearta mare tot din nimic a pornit.
o mai ții minte?
normal. am zis că plec și nu mă mai întorc niciodată.
iar eu ți-am zis că, într-un fel sau altul, te vei întoarce. ne întoarcem la niște momente aparent trecute în viață, de multe ori nici nu ne dăm seama.
mă rog. pot să iau motanul și să plec?
sigur nu vrei ceai? hai să stăm puțin în bucătărie.
fie. văd că ai puloverul portocaliu pe tine.
da. a fost al tău. îl vei lua și pe ăsta?
mă mai gândesc.
și bolul cu bețe de vanilie tot tu l-ai cumpărat.
știu. îl desfăceai și-l miroseai dimineața. apoi făceai cafea sau ceai și mă trezeai să vin lângă tine.
încă ții minte.
și-ți spuneam că ador să bem din aceeași cană de cafea. că simt cumva că noi doi consumăm aceeași viață.
realizezi că au trecut șase ani? ce ai făcut tot timpul ăsta?
am rătăcit prin alte povești din care n-am rămas cu mare lucru.
cum e ceaiul?
perfect, ca de obicei.
de ce ai venit?
pentru motan. e al meu.
atât?
atât.
bine. poți să îl iei. succes pe mai departe.

 

S-a ridicat și a făcut doi pași spre fereastră. Era atât de frumoasă, cu umerii descoperiți, cu puloverul lui portocaliu, cu părul dat într-o parte, cu buzele umezite de ceai. Mirosul de vanilie îl trăgea și mai mult în trecut; sau aducea tot trecutul peste el. Peste ei. S-a dus spre living, acolo unde Emi era întins pe canapeaua albastră. Parcă se vedea pe el, tolănit, scărpinând pe gât un motan cât palma de mare. Sau de mic. În stânga, biblioteca era plină de cărți. Toate cărțile lui de suflet.

 

credeam că ai plecat.
imediat. nu știu cum să-l iau.
îl poți lua în brațe.
ce moacă are. e genial. și e portocaliu ca puloverul de pe tine.
da. mai vrei ceai?
am băut deja aproape o cană.
nu încă o cană. mai multe. zile, luni, ani la rândul. vrei? să bem amândoi, să îmi spui povești, să mă ții în brațe, să te mai trimit pe canapea, așa, pentru mici diversificări, dar niciodată să nu mai pleci. vrei?

 

S-a apropiat timid de ea. Îi lipsise atât de mult. Ce prost fusese în orgoliul său! Cum zboară timpul și cum rămân lucruri neterminate în oameni. Cum întoarce viața unele drumuri. I-a atins fața. Tremura. I-a prins spatele cu putere și a topit toată depărtarea dintre ei. Tot spațiul și tot timpul, acei șase ani. I-a sărutat buzele. Mirosea toată a vanilie.

 

De pe canapea, Emi a deschis curios ochii. Cumva, l-a recunoscut imediat pe cel care l-a luat dintr-o cutie de plastic, din acel magazin anost în care se vindeau animale, pe când era cât palma de mare. Sau de mic. Îl făcuse un motan fericit atunci și acum, când el venise să-l ia înapoi, a întors cumva acea fericire. În viață, totul se întoarce. De multe ori nici nu ne dăm seama cum.

 

V.

Motanul Emi și fericirea

Emi doarme 28 de ore pe zi și-n restul timpului se odihnește.

Posted by Vasi Rădulescu

Citesc, trăiesc, iubesc, dezîmbolnăvesc. Și-ntre ele scriu. Descoperă cărțile recomandate de mine pe ReadPal