Mecanica dorului

Mecanica dorului

De ce anume ne e dor atunci când ni se face dor? Ne lipsesc atributele unei persoane per se sau felul în care ne face aceasta să ne simțim? Ne e dor de ea sau de persoana care devenim lângă ea? Stabilim legături numai în prezența omului respectiv sau ele se păstrează indiferent de distanță și timp? Complicat lucru. Dorul este un amalgam din toate, un sentiment probabil vechi de când lumea, care a animat mari iubiri, presărând tristeți și oftări prelungi, împingând voințe, disipând distanțe, născând idei, generând cuvinte în vârf de peniță.

Există și un mecanism fundamental, poate cel mai frumos dintre toate „protocoalele” creierului. În Cornul lui Amon, structură veche a organului cocoțat în cap, se fac asocieri aparent ciudate. Culori, parfumuri, sunete cu oameni, sentimente aparte. Dacă mergem pe stradă și mirosim un parfum anume pe care îl folosea un prieten în urmă cu zece ani, acea persoană ne vine vie în minte, chiar dacă totul părea de mult uitat. Dacă auzim o bucată de muzică, vizualizăm un chip drag alături de care am ascultat cândva acea compoziție. Dorul ne copleșește și nu-i nimic rău în asta. Ne aducem aminte, din timp în timp, cât de oameni mai suntem. Dorul și expresia „ne aducem aminte” merg mână în mână, întrucât fără memorie el nu are cum să existe.

Păstrăm legături dincolo de metri și minute. Ne gândim cu mare dor la cineva și rămânem uimiți când aflăm că acel cineva s-a gândit de asemenea la noi sau apare de parcă a fost chemat cu puterea minții. Sincronicitate, ar spune niște cugetători bărboși cu pipa-n colțul gurii.

Cât timp vom mai avea astfel de senzații, viața noastră nu va duce lipsă de diversificare, tumult și avans. Suntem niște norocoși, chiar dacă, detașat vorbind, dorul pare frate numai cu tristețea. Nu e deloc așa.

 

V.

Posted by Vasi Rădulescu

Citesc, trăiesc, iubesc, dezîmbolnăvesc. Și-ntre ele scriu. Descoperă cărțile recomandate de mine pe ReadPal