Eu nu voi ajunge niciodată un supererou

supererou

poză de Russell, Violet Elvery, Beatrice via Flickr CC

Abia am intrat în a patra decadă de viață. Sunt un medic tânăr și o știu deja: nu voi ajunge niciodată un „greu”, un doctor care stă și peste zece ore într-o operație și scoate cu totul o tumoră care comprimă măduva spinării sau vreun gir al creierului; apoi iese din intervenție și trece în alta, redând lumii pacienți de multe ori tineri, cărora brusc li se redeschide întreaga viață înainte. Așa cum face doctorul Sergiu Stoica.

Nu voi fi nici vreun cardiolog care intră cu cateterul prin artera piciorului, merge până-n inimă și acolo potrivește la milimetru o proteză aortică, pe care o deschide și o fixează peste cea defectă, fără să mai fie nevoie ca un chirurg să taie tot sternul pentru așa ceva. Sau unul care resincronizează mușchiul cardiac și redă mare parte din fracția de ejecție pierdută, așa cum face doctorul Radu Vătășescu.

Nu voi fi nici vreun chirurg care stă șapte ore să reconstruiască un esofag făcut praf de cancer, așa cum face doctorul Silviu Constantinoiu.

Nu voi reface o coloană vertebrală malformată, într-o operație complicată de jumătate de zi, cum face doctorul Alexandru Thiery.

Nu voi reda vederea unui om după manevrări cu bisturiul și laserul la nivel de micron, așa cum face doctorul Horia Stanca.

Voi ajunge, probabil, un medic bun, poate cândva un profesor care cu mare pasiune va transmite mai departe ceea ce a învățat, din domeniul internelor și cardiologiei clinice. Voi fi invidios pe cei amintiți mai sus? Îi voi urî pentru că ei au putut face asta și eu nu? Niciodată. Cred că trebuie să ne iubim colegii mai buni, care au avut mai mult curaj și determinare, care au ajuns să facă astfel de lucruri.

Port deja un respect enorm pentru medicii uriași care ajung la rezultate impresionante, după operații maraton în care salvează oamenii din ghearele unor boli teribile. Ei sunt niște supereroi.

După umila mea părere, ei ar trebui plătiți regește (chiar de către stat) și promovați prin toate mediile posibile. Avem mulți astfel de supereroi și nu pot decât să fiu mândru că mai cunosc câte unul, că mai apuc să trimit pacienți la ei, că-i mai văd în poze cum zâmbesc după o operație de 17 ore…

Eu nu voi ajunge niciodată un supererou în medicină. O știu deja. Nu am avut tăria necesară la timpul potrivit. Dar mai știu că ei sunt mulți și fac lucruri mărețe chiar în clipa asta. Lucrul ăsta mă încălzește pe dinăuntru al naibii de tare.

 

V.

Posted by Vasi Rădulescu

Citesc, trăiesc, iubesc, dezîmbolnăvesc. Și-ntre ele scriu. Descoperă cărțile recomandate de mine pe ReadPal