Zbor. Ce mi-am dorit dintotdeauna.

0
3971
Zbor. Ce mi-am dorit dintotdeauna.
Mă trezesc în minte cu ceva. De când m-am transformat, văd totul altfel. Mă plimb între ce-i sub mine, pământul, și ce-i deasupra mea, cerul. Sunt plin de apă și cu toate astea plutesc. Zbor. Ce mi-am dorit dintotdeauna. Mă las purtat de vânturi ușoare sau grele, cad în visare, alunec peste piscuri muntoase, fac întreceri cu avioanele și observ cum oamenii din ele se uită mirați la mine. E și normal să fie așa. Când ai văzut ultima oară un adolescent transformat în nor? N-am avut încotro. Când mi s-a prezentat propunerea, am avut de ales între un molid cu o familie de veverițe în el, o statuie moai din Insula Paștelui și un râu din podișurile de sud. Am vrut să aleg râul, să curg repede printre dealuri, apoi să mă calmez, derulându-mi apele la vale, dar de acolo puteam vedea doar în sus, puțin la stânga și la dreapta, iar în mine, aproape nimic, la atâta mâl amestecat. Norul mi s-a părut că mi se potrivește ca o mănușă. Voiam să zbor, să călătoresc prin toată lumea și să o văd de sus, ca o pasăre, să mă răsucesc și să admir albastrul cerului care virează spre negru și se prelungește cu toate minunile lui. Îmi place albastrul. Nu mi-e frică de nimic aici sus. De fapt pe cine păcălesc eu; am totuși două temeri. Prima – să nu dispar într-o ploaie rapidă. A doua – să nu uit că sunt, totuși, în esența mea, om. Dacă aș uita, aș rămâne doar un simplu nor și n-aș putea să am gânduri pe măsură ce măsor toate lucrurile de aici, de sus. Sunt mici toate. Teribil de mici. Când eram jos nu conștientizam asta. Pe oameni nu-i văd decât în avioane. De unii mi-e dor și sper să nu-i uit nici pe ei. Nu avem voie să uităm oamenii buni care ne-au ieșit în cale. Nici pe cei răi, că fără ei nu aveam parte de transformări utile. Să nu uităm poveștile în care am trăit. Sau lucrurile simple. Să fim recunoscători, că nu știm niciodată când ne luăm zborul.

 

V.

Educație medicală gratuită

Apasă LIKE pentru sfaturi gratuite

Abonează-te la noul newsletter de educație medicală. Vei primi un email, o dată pe săptămână, cu articole, sfaturi, recomandări, toate scrise cu grijă de mine. Totul este gratuit.

Mulțumesc pentru interes!

Something went wrong.

Comandă toate cele 6 cărți ale mele cu DOAR 100 de lei. Transportul este gratuit.



prinde oferta ⇨

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here