Unii nu mai obosesc să mă atace

0
718
Am fost vegan pentru o lună

De când am început să scriu fără pitiri lașe și filtre felurite, au apărut personaje interesante care nu obosesc să mă atace.

1. Medicii care au zis că eu trebuie să fiu exclus din practica medicală. Pentru ce anume? Pentru niște adevăruri usturătoare. M-am uitat, de curiozitate, pe profilul a doi dintre ei. Unul era antivaccinist convins și al doilea posta de două ori pe zi mesaje pro Lucan, Burnei & Co.

2. Veganii. Primesc zilnic mesaje, comentarii la postări mai vechi. Sunt făcut prost, handicapat, în toate modurile. Nu înțeleg de ce trebuie să se manifeste așa. Oamenii pot mânca și numai pământ galben, dar să o facă în liniște, la ei acasă.

3. Indivizii care promovează toate prostiile, de la terapii cu îngeri, cristale minune, detoxuri și cure pentru vindecarea cancerului. O nutriționistă chef raw vegan și pianistă de duzină mi-a zis chiar că sunt un amărât de medic și ea nu se va coborî niciodată la nivelul meu.

4. Pacienții care nu vor nici în ruptul capului să accepte că există foarte mulți medici buni, sufletiști, care vindecă pe oricine fără să aștepte vreun ban. Scriu ceva, orice ar fi, și sare unul, numindu-mă spăgar nenorocit.

5. Oficialii deranjați de critici, când ar fi trebuit să mă plătească pentru mormanul de bine pe care îl fac pentru ei, că le aduc la nas niște probleme, oferindu-le și rezolvările.

6. Colegii care, deși erau foarte slabi, au rămas prin spitale, total nemeritat, pe combinații, pile, șpăgi babane sau lins unde trebuie.

7. Antivacciniștii, Dumnezeu să-i aibă-n pază, că doar El mai poate. Ăștia la medici nu mai merg, că sunt toți vânduți industriei farma.

La fiecare punct sunt mai mulți sau mai puțini. Eu sunt mereu unul singur. Și, cât timp am sentimentul că fac bine ce fac, nu mă sperie niciunul.

V.

Cititorii blogului pot lua carțile Dragă inimă și Culorile uitării, scrise de dr. Vasi Rădulescu, la un preț special! CLICK aici pentru a profita!

Vrei să-mi oferi o cafea? O poți face pe Patreon, unde te vei bucura și de articole exclusive.

sustine⇒

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here