7 lucruri pe care trebuie să ți le scoți din cap

0
48822
15 mituri despre corpul tău

Când mi-am dat seama că toate aceste lucruri livrate continuu de către societate n-au nicio realitate, am început să trăiesc mult mai bine.

1. Banii aduc libertatea.

Dacă ai bani mulți, poți face orice, auzi prin stânga și prin dreapta. Adevărul este că poți face orice și cu bani foarte puțini; ai nevoie de ceva inventivitate și te vei descurca de minune. Mai mult, un drum mai greu, cu multe strădanii și piedici, te va face mai puternic și chiar mai fericit. Libertatea stă în capul tău, nu în portofelul gros.

2. Dragostea durează trei ani.

Am văzut povești de dragoste stinse după o jumătate de an sau vii după o jumătate de secol. De unde statistica asta absurdă și limitativă? Dragostea evoluează, se transformă perpetuu. Când auzi formulări de tipul “cercetătorii britanici sau mexicani au descoperit că dragostea durează trei ani”, având la bază studii pe oxitocină, dopamină, serotonină sau alte asemenea substanțe, fii sigur că acei cercetători n-au avut ce să mai inventeze și s-au legat de asta, că doar e domeniu de mare interes.

3. Îți trebuie o facultate ca să reușești în viață.

Tu ai citit cartea Dragă inimă?

Am trăit pe vremea când facultatea era obsesie și mulți voiau să termine chiar două sau trei. Știu încă persoane cu două facultăți care au eșuat și au joburi slabe. Știu persoane care nu au facultate și sunt extrem de inteligente, conducând afaceri de milioane de euro. Tinerii pleacă de la o idee greșită profund: văd facultatea ca o poartă spre o carieră de succes. Termină management și vor să fie puși direct manageri de companie. Termină arhitectura și vor proiecte de anvergură. Viața și mai ales piața îi temperează imediat. Reușești prin ambiție și multă muncă, indiferent dacă ai o diplomă sau nu.

4. Succesul înseamnă bani.

Jonas Salk a inventat vaccinul antipoliomielitic și nu și-a brevetat niciodată descoperirea. Putea să facă milioane de dolari, dar a preferat să lase pe oricine să-i folosească munca. A fost un cercetător de mare succes, dincolo de situația lui financiară nu tocmai grozavă. Poți avea succes într-o arie și să nu câștigi bani mulți. Unii oameni chiar preferă asta, pentru că banii sau/și puterea îi transformă negreșit în versiuni ceva mai rele.

5. Fericirea e generată de alte persoane.

Un partener de viață sau un prieten bun nu înseamnă automat fericire. Această stare vine din relația noastră cu noi înșine. Iubindu-ne și descoperindu-ne pe noi înșine ne asigurăm o armonie de lungă durată.

6. Sănătatea e dată de medicină.

Sănătatea e păstrată de fiecare persoană în parte, prin alimentație, sport, somn, comunicare, meditație, acțiuni relaxante, religie. În medicină, ne confruntăm cu prea multe boli tocmai pentru că mulți oameni nu înțeleg lucruri simple; trag de timp, se prezintă tardiv, mănâncă dezastruos, dorm puțin, stau mereu în stress, consumă substanțe nocive. Se chinuie apoi să-și recâștige sănătatea și, deloc surprinzător, constată că medicina nu este perfectă și nu-i aduce într-o stare ideală, ci doar le ameliorează simptomele.

7. Clasa politică face ceva pentru noi.

Mereu avem așteptarea asta, indiferent de partidele aflate la putere. Constatăm că trec zeci de ani și totul e încă găunos și corupt, așteptând să vină schimbări miraculoase de sus în jos. Ce-ar fi să vină mai mult de jos în sus, chiar de la noi?

 

V.

Dacă îți place ce ai citit, înseamnă că îți va plăcea și prima mea carte, Dragă inimă. E un must read, sau cel puțin așa au zis vreo 10.000 de cititori. O găsești aici

Vrei să-mi oferi o cafea? O poți face pe Patreon, unde te vei bucura și de articole exclusive.

sustine⇒

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here