În urmă cu puțin timp scriam ceva despre recunoștința față de oamenii care ne-au inspirat și pe care nu avem voie să-i uităm. Cred că aceste întâlniri nu sunt întâmplătoare și ele se produc pentru desăvârșirea noastră.

profa de romana

Am fost un timid și-un introvertit. În clasa a noua, la liceu, eu nici măcar nu ieșeam din bancă în recreații. Stăteam cu privirea coborâtă mai tot timpul. Și el a zburat, până la o teză la limba și literatura română. Primul subiect: „alcătuiți un eseu cu titlul Timpul este un copil care se joacă”. Al doilea subiect consta în niște tipuri de propoziții. M-am rupt cu totul și-n acele cincizeci de minute am scris ce am crezut eu că înseamnă timpul și viața. Când au venit tezele corectate, profa a lăsat-o ultima pe a mea. Am crezut că vrea să râdă de mine. „Rădulescu, ai vrea să te ridici și să citești eseul tău întregii clase?” Mă înroșisem. „Nu cred că pot să fac asta” i-am răspuns. „Bine. O să-l citesc eu.” Îmi bătea inima cu putere. L-a citit cu voce tare și clasa era amuțită. Luasem zece cu felicitări. Toată lumea era impresionată cum de putusem construi așa ceva. După lectură, a zis: „Rădulescu, eu sper ca tu să scrii niște cărți cândva. Ar fi păcat să abandonezi scrisul.”

M-am pus acum să-i scriu niște gânduri cu acest instrument simplu, pe care trebuie să-l bag în cerneală la fiecare trei cuvinte. M-a inspirat și m-a motivat atunci. Am ridicat privirea. M-am deschis. Am continuat să scriu. Am reușit să termin și o carte. Cu mare drag îi voi trimite una. Sunt oameni care au roluri mărețe în arhitectura vieții noastre. Trebuie să recunoaștem asta, nu să mergem nonșalanți înainte, ca și cum totul ar fi asamblat numai de către noi.

https://eusuntv.ro/cartea-draga-inima/

I-am trimis scrisoarea, împreună firește cu Dragă inimă. Când a ajuns cutia la liceu, directorul-adjunct a surprins-o pe doamna profesoară citind scrisoarea și bucurându-se. Noi ne-am conversat apoi o oră la telefon, discutând despre trecut, bucurii mărunte, prezent, recunoștință. Acum două zile ajunge la mine o scrisoare de la dumneaei și cred că m-am umplut de fericire.

E o bucurie mare să știi că ai dat o aripă de fluture unui destin, dar să primești la apus o confirmare a faptului că existența ta chiar a avut un sens, apoi așa ceva… mai rar și… atât de mult că dă pe dinafară. Devii bogat instant și uiți de toate farsele pe care ți le-a jucat viața, de toate preșurile trase de sub tălpi, de toate gropile în care ai dat. O să țopăi ca o vrabie într-un lan de grâu copt după ce-a trecut marea!

Fără să știm, avem locuri speciale rezervate în inima noastră pentru fiecare persoană bună pe care o vom întâlni. Ea apare, intră chiar acolo unde trebuie, niciodată în altă parte. Și inima noastră devine mai bucuroasă, mai sănătoasă, mai frumoasă. Și mergem altfel înainte.

Mulțumesc, dragă doamnă!
V.

Cititorii blogului pot lua carțile Dragă inimă și Culorile uitării, scrise de dr. Vasi Rădulescu, la un preț special! CLICK aici pentru a profita!

Vrei să-mi oferi o cafea? O poți face pe Patreon, unde te vei bucura și de articole exclusive.

sustine⇒

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here