O rătăcire pariziană.

O rătăcire pariziană.

S-au înțeles aparent bine, dar el avea gândurile împrăștiate. După câteva zile acceptabile în sud, au pus piciorul în Paris, pentru weekend. Casa în care aveau să stea era veche și impunătoare, cu o plăcuță metalică lângă intrare. Maison 36.

 

suntem foarte aproape de Montmartre!
știu.
hai să mergem la Sacre-Coeur și la scări!
e cam aglomerat acolo, nu prea îmi place.
cum să nu-ți placă?
pur și simplu. aș merge mai degrabă de-a lungul Sennei.
ce să văd pe trotuarul ăla? faci cum vrei. eu mă duc să stau cu tinerii pe scări.
fie, hai că vin și eu.
te simt distant, supărat, nu știu ce ai, dar mai bine vorbim.
nu am nimic.
ba ai. de ce nu îmi zici?
vrei să îți zic?
asta te rugam.
prea bine. nu mă regăsesc, parcă nu sunt eu, nu trăiesc deloc așa cum ar trebui, am în mine niște stări inexplicabile.
dar suntem în Paris! asta-i bună!
nu orașul contează. am în interior un lucru neterminat, cred că asta e.
lucru neterminat?
da.
nu înțeleg nimic.
am crezut că am terminat cândva ceva. nu a fost deloc așa.
of. cine să priceapă ce-i în mintea ta?
cineva poate.
hai afară și mai vedem.
hai.

 

Au luat-o pe Rue des Abbesses, apoi pe străduțele de sus, unde pictorii fac portrete printre mulțimea fermecată. Au ieșit pe colțul catedralei cu nume de inimă sfântă – a lui nu mai era deloc așa, ci una agitată, cu un ritm scos înafara calmului iubirii. Pe scări, tineri de toate originile stăteau și admirau luminile orașului.

 

hai să ne așezăm.
cum vrei.
am greșit eu cu ceva?
nu.
mă simt aiurea, mă întristezi tocmai aici, în atmosfera asta veselă.
îmi pare rău.
dacă rămâi posomorât, să mă anunți.
te anunț chiar acum. rămân posomorât. se pare că nu ai înțeles mare lucru.
cât mă enervezi cu stările tale!
îmi pare rău.
nu-ți pare. poți să faci ce vrei. mă duc la Antoine, are un studio în arondismentul șase. chiar știe că sunt aici și arde de nerăbdare să ne întâlnim.
care Antoine?
asta nu mai e treaba ta. am plecat.

 

A privit-o cum se îndepărtează și nimic în el nu a vrut să o oprească. Brusc, s-a simțit liber. Un sentiment de liniște a pus stăpânire pe el. Se va întoarce acasă și va face un lucru pe care nu-l mai credea posibil. Un lucru neterminat. A revenit în Montmartre și acolo, pe o străduță pavată, un bătrân cânta Memory din piesa Cats, la o pianină pe roți. S-a așezat pe trotuar, a închis ochii și amintirile i-au inundat mintea. Cele mai frumoase amintiri.

 

Textul face parte din Momente de cuplu. Sau cum iubirea e un pic portocalie, un eBook pe care îl poți descărca gratuit.

 

V.

Posted by Vasi Rădulescu

Citesc, trăiesc, iubesc, dezîmbolnăvesc. Și-ntre ele scriu. Descoperă cărțile recomandate de mine pe ReadPal