Mulțumesc, tată

0
91
poză de Digitallizm via Flickr CC
poză de Digitallizm via Flickr CC
poză de Digitallizm via Flickr CC

Azi am jonglat cu vreo două povești. Și mi-am amintit acum de copilărie. Stăteam seara și, dintr-o dată, se lua curentul. “De la ei”. Era întuneric. Ne apropiam unul de altul, în aceeași cameră. Parcă văd viu locul tatălui meu: stătea pe jos, pe covorul persan, cu brațul drept pe marginea patului și cu spatele rezemat de un șifonier. Era locul lui de unde se uita la televizor, întâi albnegru, apoi un color, Vestel. Îmi plăceau momentele alea când se întrerupea lumina, pentru că știam ce urma. Tata începea o poveste. Știa două: povestea cucului (stați, e vorba de pasăre) și Moara dracilor, în versuri lungi, cu protagonist Păcală, de Petru Dulfu. Eram fascinat de amândouă, de vocea lui, de felul în care interpreta rolurile diferite, de talentul său scos din lanțurile timidității de către întuneric. Tata nu a vorbit nimic cu noi. Nu ne-a explicat nimic despre viață. Nu ne-a luat în brațe. Nu ne-a liniștit când aveam probleme. Nu-l judec. Este un munte de om dar are o gingășie aparte. Pur și simplu nu s-a putut exterioriza niciodată. O făcea când se lua lumina și ne spunea povești. Una în care am aflat cum un flăcău și-a pierdut fratele care a fugit după un iepure de aur – iluzia bogăției – și s-a sacrificat acceptând să se transforme în pasăre (pe frate îl chema Cucu, deci a început să strige Cucuuu, Cucuuu) pentru a vedea locurile mai bine de sus, și una cu Păcală care, prin inteligența prostiei lui, reușește să orbească un drac și să-i convingă pe ceilalți să îi umple carul cu făină.

Mulțumesc, tată. La un moment dat îți purtam ciudă, voiam chiar să te lovesc. Acum realizez că a fost bine și așa. Am ajuns să iubesc poveștile.

V.

Am ales o soluție de prețuire reciprocă în care vreau să cred: o mână de oameni care donează câțiva euro pe lună, deschis, și mă ajută să continui totul, doar dacă cineva consideră că munca mea merită să fie răsplătită. Fără reclame care ocupă 3/4 din pagină sau advertoriale. Totul ad-free, doar textul și cititorul. Oricine poate citi toate textele; le puteam ascunde pe unele, oferindu-le contracost. Nu procedez așa. Nimeni nu e obligat să mă susțină, o face doar dacă simte asta. Nu e formă de monetizare, e act de normalitate. Reprezintă o modalitate a voastră de a-mi arăta că putem face lucruri împreună.

❤ Devino Susținător Vasi Rădulescu

SHARE
Citesc, trăiesc, iubesc, dezîmbolnăvesc. Și-ntre ele scriu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here