Misterul păturii care stă numai pe iubita ta. Posibile explicații.

Misterul păturii care stă numai pe iubita ta. Posibile explicații.

Te trezești în mijlocul nopții. Tremuri din toate încheieturile. Ești înghesuit pe o optime din pat, fără pernă, fără nici măcar un centimetru de pătură pe trupul tău sensibil. Te întorci și vezi cum partenera ta doarme profund, cuibărită într-un culcuș perfect, în apetisanta pătură care-i revine în exclusivitate. Nu e o noutate. Asta se petrece noapte de noapte. Cum să-ți explici așa ceva?

Potrivit legilor lui Murphy, dacă un lucru are șanse să se întâmple, atunci el se va întâmpla la un moment dat. Tot pe baza celebrelor legi care ne dau mari bătăi de cap în viață, există o lege a seriilor: un lucru rău poate atrage altele la fel și tot așa. Poți încerca să te împaci cu ideea, nu vei sta prea mult sub pătură. Sigur te afli în plină serie negativă.

Dacă ne îndreptăm atenția asupra astrofizicii, există posibilitatea ca mai multe universuri să se desfășoare în paralel, în fiecare din ele derulându-se absolut toate alegerile, gândurile, acțiunile noastre teoretic posibile. Așadar, dacă în acest univers dormi dezvelit, încălzește-te cu ideea că-n altul cu siguranță stai comod sub pătură, toată noaptea. Pur și simplu două evenimente identice nu pot coexista în universurile paralele și aici trebuie să suporți dezvelirea.

Potrivit lui Schrodinger, dacă dormi și nu e niciun observator prin preajmă, ești în același timp învelit și dezvelit. Așa că n-ai niciun motiv să te plângi și mai bine nu te mai trezești când simți cea mai mică urmă de frig. Riști să dai peste cap principiul binecunoscut.

Recurgi la mecanica cuantică și cred că e o plauzibilă explicație, dar mai ai de investigat: dacă două particule gemene sunt situate la un milion de kilometri depărtare și acționezi cumva asupra uneia, vei obține același rezultat și-ntr-a doua, ca și cum ar fi lângă tine. Asta înseamnă că, pe undeva prin lumea asta, e suficient ca o femeie să tragă toată pătura pe ea și absolut toate păturile asemănătoare vor executa aceeași mișcare.

Astrofizica ne-a arătat că orice corp cu masă suficient de mare generează un câmp gravitațional și tinde să atragă corpurile aflate în proximitatea lui. Poate partenera ta are o greutate mai mare și îndoaie spațiul reprezentat de așternuturi, trăgând toată pătura și făcând-o să orbiteze în jurul ei, la o distanță foarte mică de corp.

 

Explicații ar mai fi multe, dar sigur nu ne ajută la absolut nimic. Suferințele continuă.

 

V.

Posted by Vasi Rădulescu

Citesc, trăiesc, iubesc, dezîmbolnăvesc. Și-ntre ele scriu. Descoperă cărțile recomandate de mine pe ReadPal