Fata cu teniși roz

S-a întâmplat ceva aproape fantasmagoric. Cred că nicio întâmplare nu e întâmplătoare în universul ăsta și unele întâlniri se produc întru desăvârșirea noastră.

Alerg pe Mihalache spre Turda, pentru a lua tramvaiul spre casă, după o gardă grea. Casa e lângă Lujerului, un bloc vechi, cu oameni vechi ce mă bat constant la șah în grădina plină de flori.

Pe un scaun din tramvai, undeva aproape de cutia vatmanului, o fetiță cu tenul perfect, ochi uriași albaștri, buze groase, capul acoperit de un batic, trening curat si teniși roz în picioare, răsucea realitatea după cum poftea. Intra în vorbă cu o naturalețe ieșită din comun, oferind pilde celor de vârsta a treia. Le ceda locul și imediat urma câte o bombă: “sunteți foarte frumoasă, doamnă; dacă am ajunge toți așa ca dumneavoastră… Mie mi-e groază de bătrânețe, vă spun. Sper să rămân așa cum sunt acum.” Un zâmbet îl poți oferi și-n același timp îți rămâne și ție; erau zâmbete peste tot acolo. A intrat apoi o femeie cu o fetiță în brațe. Zeița cu teniși roz a atacat-o imediat, schimbând râsete pure și cuvinte calde. “Ești așa micuță și gingașă” i-a spus ea. S-au ținut chiar de mână, pornind o relație din nimic. “Știu că voi coborâți aici, eu mai merg. O să-mi fie dor de tine.” Unui bătrân i-au căzut din mână două ziare și o pungă cu covrigi. Ea a sărit și s-a opus entropiei, restabilind echilibrul; în două secunde toate erau deja în brațele domnului. Se răsucește și-i transmite unei doamne din spate: “Ce zi minunată, nu vi se pare?”

Întrebată dacă este la școală, fata cu teniși roz a răspuns: “trăiesc practic din ce-mi dă lumea dar nu cer nimănui nimic. Oamenii mă văd și pricep totul, nu e nevoie de cuvinte. Noi nu avem casă. La școală nu am cum să mă duc, cred că înțelegeți și asta.”

Acel “cred că înțelegeți și asta” ascunde fix elementul pe care nu prea îl înțelege nimeni: că trăim vremuri ciudate, că unii au mai multă școală în ei chiar dacă n-au stat într-o bancă niciodată, că există spirite nobile în locuri și trupuri aparent nepotrivite, că indiferent de vârstă poți face bine fără să aștepți ceva în schimb, că poți schimba dispoziția unui om cu o vorbă și că înțelepciunea multă poate sta și într-un corp mic.

Fata cu teniși roz a întors dimineața după bunul plac, în partea din față a acelui tramvai. Dacă o întâlniți, stați pe aproape. Veți primi o măreață lecție.

 

V.

n.b. întâmplare din 29 mai 2015, într-un deloc oarecare tramvai 41

Posted by Vasi Rădulescu

Citesc, trăiesc, iubesc, dezîmbolnăvesc. Și-ntre ele scriu. Descoperă cărțile recomandate de mine pe ReadPal