Doctore, am palpitații!

Foarte mulți oameni se plâng de palpitații, descriind senzații diferite de disconfort la nivelul inimii. În acest material vom diseca subiectul și vom încerca să limpezim lucrurile, înțelegând substratul și, bineînțeles, găsind căi de prevenție sau tratament.

Grosso modo, palpitațiile reprezintă conștientizarea bătăilor inimii. Activitatea cordului este în mod obișnuit imperceptibilă de către individ, dar există situații care pot schimba acest lucru.

O tahicardie, adică peste 90 de bătăi pe minut, poate duce la percepția frecvenței rapide și poate declanșa alte simptome, spre exemplu anxietate, sau poate apărea chiar în contextul unei tulburări psihice, spre exemplu în atacul de panică.

Tu ai citit cartea Dragă inimă?

O bătaie prematură (extrasistolă) va perturba umplerea ventriculară și va genera o bătaie următoare mai viguroasă, care poate crea o senzație extrem de neplăcută.

O tulburare de ritm (de exemplu aritmie supraventriculară de tip flutter sau fibrilație atrială) poate da palpitații rapide, regulate sau neregulate. Fibrilația la debut poate fi destul de regulată, apoi de regulă face transmitere ventriculară variabilă. Flutterul cu bloc fix generează sistole ventriculare regulate.

Cei mai mulți dintre oameni experimentează palpitații cel puțin o dată în viață. La emoții, sistemul nervos simpatic suprastimulează inima direct și prin catecolamine circulante, crescându-i frecvența. La fel la consum mare de cofeină, tutun sau alcool. Pot să apară contracții premature izolate, neplăcute, tot în context de stress, emoție, consum de substanțe excitante. Acestea nu pun probleme deosebite și de regulă trec de la sine, după eliminarea factorului declanșator.

O tahicardie sinusală trebuie investigată, pentru că poate ascunde o patologie tiroidiană, o formațiune abdominală secretantă de catecolamine, o formațiune cerebrală sau alte afecțiuni (a se include și cele din sfera psihiatrică).

Anemia sau febra dau tahicardii susținute. Hipoglicemia sau deshidratarea la fel. Se vor corecta imediat.

Atunci când există palpitații rapide regulate sau neregulate, cu stare de amețeală, cu respirație grea, cu transpirații, cu anxietate marcată, trebuie apelat imediat la medic/UPU.

Palpitațiile apărute pe fondul oboselii exagerate sunt semnale că ar trebui să o lăsăm mai ușor, să ne odihnim bine, să ne relaxăm, să avem mai multă grijă de noi. Cele apărute la emoții sunt pentru unii inerente și vor trece cu stingerea trigger-ului.

Un consult cardiologic riguros se impune în cazul celor care experimentează palpitații frecvente. Se vor face și analize de sânge, cu ionogramă extinsă, pentru a se vedea calciul, magneziul, potasiul, sodiul. Se va face electrocardiogramă și, la nevoie, monitorizare Holter EKG pe 24 de ore sau mai mult.

O viață echilibrată, cu exerciții fizice, cu alimentație diversificată, cu hidratare orală optimă, cu somn bun, cu un consult făcut (inclusiv o electrocardiogramă, este foarte importantă), cu evitarea stressului și a suprasolicitării fizice, cu evitarea fumatului și a alcoolului (a nu se depăși 20 grame pe zi la cei care mai beau; la tutun nu e permisă nici măcar o țigaretă pe zi), cu până la 400 mg de cofeină pe zi (sau evitare la cei foarte sensibili la cofeină) pot fi principii suficiente pentru o inimă sănătoasă.

La nevoie, mai luați câte un compus de magneziu cu potasiu, liniștiți-vă, beți apă multă, stați în poziție culcată, corectați febra, consumați carbohidrați când sunt semne de hipoglicemie (irascibilitate, amețeli, transpirații). Cei cu patologii cardiace cunoscute își vor lua tratamentul cu sfințenie și se vor prezenta imediat la medic în caz de decompensări.

Vă recomand să completați lectura cu Cum să dormi liniștitCum să supraviețuiești unui infarct, apoi să treceți la Tu știi cum să ai grijă de inima ta? și să terminați cu Ai grijă de tine ca să nu am grijă de tine.

Inimi liniștite să aveți.

V.

Vrei să-mi oferi o cafea? O poți face pe Patreon, unde te vei bucura de articole exclusive.

sustine⇒

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here