dr daniel buzete

V-ați gândit vreodată la importanța unor bucăți de sticlă ce îmbrățișează o frântură ruptă din corpul omenesc, în scop diagnostic? Probabil știți deja despre biopsie, parafină, lame, microscop, anatomopatologie, iar dacă nu știți, în cele ce urmează vă voi spune o poveste.

lama pregatita
așa se așază țesutul secționat pe lamă

L-am vizitat la Timișoara pe medicul George Daniel Buzete. E înalt, tuns scurt, îmbrăcat într-un costum gri. N-ai citi pasiunea la primul contact, dar o descoperi ulterior, negreșit. Medicul Buzete și colegii săi gestionează construcția unor lame pe care le așază cu grijă la microscop și, pe baza criteriilor pe care le are deja în cap, se pronunță, dând diagnostice imunohistologice. Ați zice că e simplu, dar medicul face diferența între benign și malign, adică diferența de la cer la pământ în cazul formațiunilor tumorale. Iar uneori, când e vorba de malign, pe baza unor caracteristici aparte, el poate direcționa către tratamentul potrivit, oferind mai multe șanse de reușită, supraviețuire prelungită sau suferință mai puțină. Să nu ne grăbim.

Să zicem că, la o radiografie banală de plămâni, un pneumolog observă o guguloaie ciudată. El nu se poate pronunța cu exactitate, ridică semne de întrebare, dar are nevoie de analize suplimentare, iar în definitiv va apela la o biopsie, care poate fi obținută printr-o bronhoscopie (adică se introduce o sondă în plămâni și se ciupește un fragment din formațiune) sau cu ajutorul unei puncții realizată cu un ac lung, direct prin torace (punctie biopsie). Sau printr-o operație, laparoscopică sau clasică. Piesa se pune într-un mediu special, apoi trebuie prelucrată.

lama la microscop
celule maligne, cu nuclei mari, de dimensiuni diferite

Prelucrarea înseamnă etape prin care fragmentul este „scurs” de apă, tratat cu alcool, umplut cu parafină într-un aparat special, apoi turnat într-un bloc de parafină inițial lichidă, care apoi se întărește. Se obține un bloc de ceară albă care conține țesutul, iar acesta trebuie secționat fin, la o grosime de câțiva microni. Feliile trebuie să posede anumite caracteristici – cele bune ajung pe o lamă de sticlă. Felia asta va fi fadă și nu poate fi observată bine la microscop, ea trebuind colorată cu substanțe speciale. O a doua lamelă, mai subțire, va prinde felia și o va securiza în vid.

Cancerul pulmonar este răspunzător în țară noastră de cele mai multe decese în rândul bărbaților și este a patra cauză de deces în rândul femeilor, când vorbim de mortalitate prin cancer. Iată de ce este extrem de important ca diagnosticul să se facă în cele mai bune condiții, iar terapiile să fie alese pe niște criterii clare. Aici intervin biomarkerii. Povestea continuă.

lama cu biomarkeri
lamă tratată cu biomarkeri

Lama obținută poate fi vizualizată și analizată la microscop. Medicul Buzete selectează mai multe lame și arată versiuni fiziologice, adică normale. Se văd celulele pulmonare, vasele mici de sânge, spațiile aeriene, nucleii negricioși. Trece la patologic, unde se vede haosul, dezorganizarea, aglomerarea de celule de toate felurile, cu nuclei mari, îngustarea spațiilor aeriene. E cancer. Își dă seama de care este pe baza proprietăților celulelor. Mai mult, grație unor tratamente speciale ale lamelor, medicul mai face ceva, și aici e splendoarea medicinei moderne: identifică prezența biomarkerilor – componente celulare, cu semnificație specială. Când se văd pe lamă, modificările tipice schimbă complet evoluția și implicit tratamentul, expectativa, particularizează totul. Un pacient poate răspunde mai bine la o terapie singulară sau mixtă, dacă ea e aleasă de oncolog cu ajutorul anatomopatologului. Și asta e chestiune de normalitate, nu de moft. Iar biomarkerii au cam revoluționat domeniul.

– Acești biomarkeri sunt EGFR, ALK și PD-L1, dar nu-i musai să-i țineți minte, că acum specialiștii jonglează cu ei și știu bine ce au de făcut. Trebuie să rețineți însă că ei sunt aplicabili la cancerele pulmonare fără celule mici, care sunt de mai multe tipuri. –

Totul cu o lamă de sticlă. Cu substanțe și reacții noi. Cu progresele medicinei care a identificat componente minuscule ale celulei, mutații, a reușit să le facă vizibile, iar dacă sunt acolo, ele schimbă complet ecuația. Medicul Buzete e în stare să arate o mie de lame, fiecare fascinantă în felul ei, vorbind cu pricepere despre tehnici simple sau complexe, dar toate desprinse dintr-o normalitate care pentru pacient înseamnă enorm.

Poți citi mai multe despre importanța acestor biomarkeri aici. Îți recomand, de asemenea, să-ți testezi cunoștințele despre cancerul pulmonar și biomarkeri accesând testul făcut special în campania “Viața fără piese lipsă – Acționează. Discută. Testează” derulată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România, în parteneriat cu MSD România.

Cititorii blogului pot lua carțile Dragă inimă și Culorile uitării, scrise de dr. Vasi Rădulescu, la un preț special! CLICK aici pentru a profita!

Vrei să-mi oferi o cafea? O poți face pe Patreon, unde te vei bucura și de articole exclusive.

sustine⇒

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here