Atunci era atât de bine.

Nostalgia este un sentiment vechi, dar termenul per se a fost introdus în 1688 de către Johannes Hofer, pe atunci un tânăr student la medicină într-o Elveție neutră (cum mereu a fost), dar care își trimitea trupe sub formă de mercenariat în luptele altor țări. Acei soldați începeau să aibă simptome ciudate, fizice și psihice, generate de dorul de casă și anxietatea inerentă condițiilor respective; totul era exacerbat când, spre exemplu, vedeau pe câmp vaci cu clopote la gât, amintindu-le de tărâmurile natale. Hofer a studiat îndelung problema și a încercat să categorisească pacienții, împărțindu-i în unii cu reale patologii fizice, respectiv în alții care dețineau numai stări de dispoziție alterată, propice pentru noul termen, cel de nostalgie. Să ținem minte totuși că Hofer a plasat nostalgia în rândul tulburărilor mentale, unde a rămas mult timp.

Astăzi, considerăm nostalgia ca un zbor de gânduri către un trecut suspendat în emoții pozitive. E un exercițiu la care apelăm ori de câte ori simțim nevoia să ne resetăm prezentul care nu ne mai mulțumește, fie că vorbim de dezamăgire, singurătate sau inadaptare. Vehiculul ce transportă bidirecțional emoțiile ne ajută să suportăm orice ruptură dintre spațiu și timp, fiind declanșat de multe ori de triggeri autonomi – vreme, miros, gust, o melodie anume, o fotografie. Ne spunem “ce perioadă frumoasă era atunci”, raportându-ne spre exemplu la anii de liceu, dar știm că nu mai e posibil să retrăim ceva identic în viață. Nostalgia a ieșit din sfera afecțiunilor psihice, unde Hofer o așezase, rămânând în cufărul bun al gânditorilor viitoarelor epoci, de la scriitorii romantici până la filosofii în vogă.

A propos de triggeri, aveam pe undeva o cutie cu fotografii vechi. O luam câteodată și mă așezam în șezut, pe parchetul gol, derulând trecutul pe degete. Anulam rapid orice urmă de prezent, amintindu-mi de vremurile din poze, când eram la școală, prin excursii, la o aniversare, alături de familie. E cert că am avansat pe axa timpului și-am pierdut o grămadă de lucruri, persoane sau sentimente, la fel de bine cum am câștigat unele noi. Aceste sărituri spre trecut nu sunt neapărat calupuri de tristețe și nu trebuie confundate cu regretul sau dezamăgirea. Nu regret alegerile – am priceput că așa trebuia să fie și mă gândesc cu fascinație la tot ce am făcut, îndurat, încercat, pentru a deveni cel ce sunt acum. Plonjarea, voluntară sau involuntară (un miros poate stimula nostalgia prin activarea unei componente din amigdală) într-un moment din urmă, face parte din reacțiile uimitoare ale corpului și încă mai avem multe de priceput despre noi. Nostalgia e o propulsie înainte prin raportarea la un exemplu frumos anterior, cu imposibilitatea de a-l retrăi. Conștientizând incompatibilitatea, accepți să mergi înainte, orice ar fi, pe valurile voinței.

Cu mențiunea că voi dezvălui puțin din filmul Room al lui Lenny Abrahamson (cine nu a făcut-o și vrea  să-l vizioneze, să sară pur și simplu peste acest paragraf), cred că acolo găsim un exemplu excelent de nostalgie. O femeie este ținută captivă într-o baracă ridicată într-o curte, izolată fonic și închisă cu ușă dublă, fără vreo fereastră verticală, doar cu o lucarnă mică prin care se vede cerul. Femeia naște acolo un băiețel și-l crește, ani la rândul, primind mâncare de la bărbatul psihopat, care o vizitează constant pentru favoruri sexuale. Băiatul nu știe că există o lume dincolo de acea cameră. Totul se rezumă la pereți, la pat, la scaun, la geamul prin care se vede cerul. Cu multe peripeții, după ani de zile, femeia reușește să iasă, se întoarce la familia ei. Copilul este un inadaptat și primește ajutor psihologic. După o perioadă, ei revin la acea baracă și atunci se revarsă nostalgia: pentru el, era bine acolo, era lumea lui. Acum are numeroase probleme, dar știe că, trecând de acea ușă dublă, întoarcerea nu mai este posibilă și trebuie să meargă înainte într-o nouă etapă. Sigur, povestea are o încărcătură psihologică deosebită și latura dramatică nu poate fi ignorată, dar mi s-a părut oportun să o dau exemplu.

 

Trecutul pe care ni-l amintim nu este unul exact, ci unul idealizat.

 

Apelăm la trecut, scormonind prin milioane de sinapse, săpând după amintiri frumoase sau urâte. Baza fiziologică pură a procesului de aducere aminte e semnificativ influențată de plasticitatea și subiectivitatea creierului, care intervine mereu în sensul idealizării tablourilor înghețate în diversele arii cerebrale. Când ne amintim o perioadă frumoasă, dăm la o parte tot ce era negativ atunci și augmentăm frumosul. Firește că perioada de adolescent și mersul la liceu aveau o serie de neajunsuri, dar cine mai vrea să le reproducă mental? Zugrăvim tot ce era sentiment cald, comunicare, libertate, povești de iubire, descoperire, creând fundamentul nostalgiei – o călătorie rapidă spre un trecut idealizat, plasat mult deasupra stării prezente, care prin contrast și imposibilitate de (re)atingere, dă șansa unei conduite tip punct și de la capăt, cu o nouă abordare a prezentului.

Mai mult, nu de puține ori se întâmplă în viață ca nostalgia să joace în moduri interesante, fiecare trăgând din trecut anumite caracteristici pe care le dorește, involuntar, în prezent. Se știe că numeroși oameni își aleg partenerul căutând în el părți dintr-un părinte. Continuând exemplele, transmiterea unei retețe culinare de familie e tot derivat de nostalgie – câți nu spun “voi face o ciorbă de perișoare așa cum făcea bunica!” – cu toate că știm sigur că nu vom obține niciodată ceva identic. Nostalgia e poate, pusă umăr la umăr cu melancolia, unul dintre cele mai frumoase și mai utile sentimente.

 


 

Recomand, în ton cu subiectul ales, vizionarea filmului Nostalghia al lui Andrei Targovsky. E o poezie vizuală care demonstrează excelent tot ce am vorbit până acum.

Nostalghia al lui Andrei Targovsky.

 

Continuă lectura cu Iarna unei copilării neuitate, treci prin Mecanica dorului și apoi savurează un moment simplu, Pianina și infinitul.

V.

Posted by Vasi Rădulescu

Citesc, trăiesc, iubesc, dezîmbolnăvesc. Și-ntre ele scriu. Descoperă cărțile recomandate de mine pe ReadPal