Ăsta ești

Trăim cu o grămadă de nesiguranțe. Să fim serioși, aspectul și prezentarea contează destul de mult în societatea actuală, dar unele elemente sunt profund greșite. Ne uităm la noi și observăm că avem nasul prea mare, buzele prea subțiri, sânii prea mici, părul prea rar, dinții prea galbeni. Ne întristăm teribil și ne pierdem stima de sine, dorind imediat să rezolvăm defectele, sperând că ștergerea lor ne va schimba viața în mod spectaculos.

Facem o schimbare estetică și apoi observăm că avem nevoie de alta, revenind la aceeași stare de limitare socială, pentru că problema nu era acolo ci în altă parte. Câți au puterea să se uite în oglindă și să se ia în râs, spunând: ia uite ce nas mare am și ce aiurea îmi stă părul, dar ăsta sunt, frate! Ăsta sunt. Făcând asta de multe ori, realizăm că suntem chiar simpatici și ne acceptăm fix așa, putându-ne concentra pe ceea ce contează cu adevărat.

Vrei să te pliezi pe dorințele societății. Trebuie să vorbești într-un fel, să te porți cumva, să arăți bine, să câștigi bine, să mulțumești multă lume, să-ți pui probleme despre ce gândește x despre tine. Nu realizezi că tocmai ți-ai abolit personalitatea, intrând în regula uniformizării generale. Îți pierzi armonia proprie încercând să fii pe placut tuturor. Sigur că trebuie să respecți niște reguli, să vorbești civilizat, să fii curat, dar în rest, scuzați expresia, just fuck it! Tu ești tu și vorbești așa cum vrei. Nu ai cum să mulțumești pe toată lumea. X te va vorbi oricum pe la spate. Nu faci concursuri de câștigat bani cu nimeni. Sau de frumusețe. Îți vezi de tine și încerci să fii tu, să-ți dezvolți lucrurile care chiar contează cu adevărat, să te accepți, să te iubești, să faci câte ceva frumos în viața ta. Ăsta ești. De la nasul urât până la părul rar. Dincolo de ele, poți crește în tine noi rețele neuronale, pasiuni, calități, lucruri importante, izvoare de stimă de sine.

Cât despre restul, la naiba. Viața e a ta, e una și se consumă repede. Nu-ți pierde timpul cu nimicuri. Uită-te în oglindă, râzi de moaca ta și spune: ăsta sunt! Și sunt foarte mișto așa.

V.

Posted by Vasi Rădulescu

Citesc, trăiesc, iubesc, dezîmbolnăvesc. Și-ntre ele scriu. Descoperă cărțile recomandate de mine pe ReadPal