Așa îmi văd eu de binele propriu

Am fost în Mega Image la Unirii acum o oră. La casă, în fața mea era o domnișoară cu un coș de mână destul de încărcat și implicit destul de greu, ținut pe jos. Voia să se aplece de multe ori ca să ia produsele din el și să le pună la casă. Eu m-am opus. Vreau să fie clar un lucru: nu pot suporta să rămân indiferent la astfel de măgării. Așa sunt eu construit. Am ridicat coșul cu ambele mâini pentru a-i fi suficient de ușor să ia totul rapid din el. Brunețica mi-a mulțumit un pic emoționată, surprinsă. Gesturile astea ar trebui să fie întâlnite la tot pasul, dar din păcate am cam uitat să fim oameni, purtăm măști grave și ne place să ne vedem doar de binele nostru. Chestia asta mă întristează cumplit. În spatele meu era o doamnă ce avea doar două pâini de plătit. Bineînțeles că am lăsat-o să treacă înaintea mea, iar mulțumirea aia simplă m-a umplut de bucurie. Așa îmi văd eu de binele propriu.

V.

Posted by Vasi Rădulescu

Citesc, trăiesc, iubesc, dezîmbolnăvesc. Și-ntre ele scriu. Descoperă cărțile recomandate de mine pe ReadPal