15 lucruri de știut despre HPV, vaccinuri și cancerul de col uterin
ilustrație Dreamstime

Nu foarte mulți oameni știu suficiente date despre virusul papiloma uman (HPV), vaccinurile care pot preveni infecția cu acest virus, precum și evoluția posibilă a infecției cronice către o entitate deosebit de periculoasă, cu mortalitate înaltă, cancerul de col uterin.

Este indicat să punem accent, iar și iar, pe o educație medicală de calitate. Am strâns laolaltă 15 lucruri utile și interesante despre această triadă.

1. Există o asociere clară între virusul papiloma uman (HPV) și riscul de cancer de col uterin. Anumite tulpini (spre exemplu 16, 18, 31, 33, 35, 45, 52 și 58) au risc crescut (dau până la 70-90% din cancere), altele scăzut, altele incert (nu sunt suficiente date).

Tu ai citit cartea Dragă inimă?

2. Acest virus se transmite preponderent pe cale sexuală. Atât sexul feminim cât și cel masculin se pot infecta și mare parte din populație este purtătoare nonmanifestă, dar la femei lucrurile capătă o altă valență – cancerul de col uterin se întâlnește des, are mortalitatea ridicată, necesită tratamente complexe, operații cu scoaterea uterului, traume.

3. Este deosebit de importantă testarea pentru acest virus a ambelor sexe.

4. Înainte de începerea vieții sexuale, vaccinarea cu un vaccin nonavalent (care să acopere mai multe tulpini, îndeosebi cele cu risc înalt) este cea mai sigură cale de a preveni infecția și implicit de a reduce drastic riscul de cancer de col uterin, dar și apariția altor tipuri de cancere precum cancerul anal, cancerul vaginal, cancerul vulvar, dar și apariția verucilor genitale.

5. Când acest virus nu mai infectează populația și el este răspunzător de cancere, deducem simplu că anularea infecțiilor cu tulpinile acoperite de vaccin poate duce la scăderea drastică a cancerului.

6. Toți părinții ar trebui să fie de acord cu vaccinarea anti-HPV a copiilor, conduită făcută cu o informare corectă, cu control medical riguros al copiilor înainte de vaccinare.

7. Nu este obligatoriu ca o persoană infectată să facă neoplasm de col.

8. În cele mai multe cazuri, infecția cu HPV este asimptomatică, adică nu deranjează cu nimic.

9. Un organism competent imunologic va scăpa singur de virus în aproximativ doi ani de la infectare, în până la 90% din cazuri.

10. Vaccinurile noi au un profil de siguranță sporit și acoperă principalele tulpini oncogene.

11. Există un vaccin anti-HPV inclus în Programul Național de Vaccinare din țara noastră și el se adresează fetițelor cu vârste între 11 și 14 ani. Se vor face două doze de vaccin.

12. Femeile însărcinate nu vor face vaccinul!

13. Femeile care și-au început activitatea sexuală pot face vaccinul, dar acoperirea nu mai este atât de mare și protecția oferită scade, în funcție de tulpinile care pot fi deja prezente în organism (vaccinul nu mai are acțiune acolo).

14. Ideal, pentru a trena eradicarea infecției, ar trebui vaccinați și băieții. Suplimentar se obține și o imunizare de grup, benefică în acest context.

15. Informarea corectă poate salva vieți. Vă recomand să aveți relații frumoase cu medicii, să întrebați acolo unde ceva nu este clar, să consultați platforme cu materiale scrise de medici și să vă vaccinați copiii pentru a-i feri de boli crunte.

 

Vă puteți informa corect oricând pe site-ul dedicat, Protejează-te de HPV

Vrei să-mi oferi o cafea? O poți face pe Patreon, unde te vei bucura și de articole exclusive.

sustine⇒

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here